Numismatica(gr.numisma şi lat.nummus,
i sau nomisma, atis - monedă, ban) este ştiinţa auxiliară a istoriei
având drept obiect de cercetare tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea
legendelor, materialul din care sunt confecţionate, raporturile dintre
diferitele categorii de monedă, circulaţia monetară, alcătuirea Corpusurilor de
monede, evoluţia sistemelor monetare dispărute. O ramură a numismaticii, medalistica
se ocupă cu studiul medaliilor.
Prin natura
sa specială, studiul monedei reprezintă un domeniu deosebit de complex şi de
complicat, în acelaşi timp, al cercetării istorice, căci moneda conţine,
sintetizată în ea, întreaga evoluţie a formaţiunilor politice şi apoi a
statului care a emis-o şi în cadrul căruia circulă. Astfel că, apariţia,
evoluţia şi răspândirea ei până la tezaurizare reflectă gradul de dezvoltare al
societăţii din care provine. Marele numismat francez Ernest Babelon aprecia că
"[...]o colecţie de monede este un depozit de documente contemporane care
n-au putut fi alterate în decursul timpurilor prin transcrieri greşite, prin
interpolări voite, prin suprimări arbitrare sau inconştiente[...]. Ele sunt
martori oculari şi oficiali, chemaţi fără încetare să facă mărturisiri în vasta
anchetă pe care ştiinţele istorice o întreprind din diferite puncte de vedere
asupra trecutului omenirii; o monedă este, mai adeseori de cât se crede, singurul
document autentic care a ferit de profanarea uitării, un eveniment
istoric[...]" (apud C. Moisil, Două ştiinţe surori: numismatica
şi sigilografia, p. 8).
Monedă emisă
de voievodul Ţării Româneşti Radu I
În 1690Franşois le
Blanc publică la Paris
un catalog privind monedele franceze. Iniţiativa sa a fost continuată, astfel
încât în perioada imediat următoare atenţia mediilor ştiinţifice este atrasă de
această nouă latură a cercetărilor istorice. Astfel, în 1738 în Germania, la Halle Johann Schulge anunţa înfiinţarea unui
Colegiu particular la celebra universitate din oraş, unde va preda despre
monede şi despre ştiinţa numismatică. În 1766 cursul a fost publicat sub formă
de carte. Multă vreme numismatica s-a predat ca ştiinţă auxiliară a arheologiei.
În 1801 s-a introdus la Universitatea
din Coymbra şi la Biblioteca Publică din Lisabona. Astăzi universităţile din
Berlin, Hamburg, Heidelberg, Gottingen, Braunschewig, Munster oferă cursuri de
numismatică.
Bazele şi
metodele de lucru ale numismaticii ca ştiinţă independentă au fost puse la
punct abia la sfârşitul secolului, de către abatele Joseph Hilarius Eckhel,
care publica la Viena între 1792-1798 prima mare lucrare ştiinţifică despre monede Doctrina
nummorum veterum, în 8 volume. Pe baza clasificărilor ştiinţifice şi
sistematice a monedelor făcute de Eckhel se va dezvolta numismatica în perioada
următoare. Cu el a început metoda ştiinţifică, precisă, în numismatică.
Tot în
această perioadă, pe lângă marile biblioteci din capitalele europene: Paris,
Londra, Roma ,Berlin, Viena, Sankt-Petersburg, au luat fiinţă cabinete numismatice care
păstrau bogate colecţii de monede şi de medalii. Ulterior se vor înfiinţa, pe
lângă aceste cabinete, societăţi numismatice, ceea ce va încuraja dezvoltarea
studiilor de specialitate.
În secolul
al XIX-lea numismatica a fost introdusă
în planurile de învăţământ ale diverselor universităţi. Tot acum medaliile au
fost incluse ca obiect de studiu al acestei discipline. S-a remarcat în acest
sens lucrarea lui Th. E. Mionnet, Descriptions des médailles
antiques, grecques et romaines, avec leur degré de rareté et leur estimation
(vol. I-IV, Paris, 1807- 1835). Drumul deschis de J. H. Eckhel a fost urmat,
printre alţii, şi de marele savant Theodor Mommsen, care, prin lucrarea sa, Geschichte
des Römischen Münzwesens (Berlin, 1860), punea bazele numismaticii ca
ştiinţă. La sfârşitul secolului, A. Engel şi R. Serrure publicau
primul tratat despre monedele medievale, Traité de numismatique du Moyen-Âge
(Paris,1891-1895)
Un catalog
important a fost alcătuit de Réthy LaszloCorpus nummorum Hungariae,
în 2 volume (1899,1907, reeditat în 1958 la Graz). printre cataloagele importante mai
pot fi menţionate: Corpus nummorum Italicorum, Roma, 19 volume
(1910-1940), Corpus nummorum Poloniae, I, sec. X-XI, 1939, a lui Marian
Gumovski, Östereichische Münzprägungen (1519-1938), Viena, ed. a
2-a, 1948, autorii: W. Miller, A. Loehr, E. Holzmair.
Tezaur
monetar descoperit la Bâtca Doamnei, judeţ Neamţ
La sfârşitul
secolului al XIX-lea şi-a deschis lucrările la Bruxelles, primul Congres internaţional de numismatică
(1891), celelalte
ţinându-se la Paris ( 1901), Bruxelles 1910, Londra 1936, Paris 1953, Roma 1961, Copenhaga 1967, New York
1973, Berna 1979, etc.
Secolul XXs-a remarcat şi prin editarea
marilor tratate de numismatică, cum ar fi: Traité des monnaies grecques et
romaines, Paris 1901-1932, a lui Ernest Babelon.
În perioada
interbelică, cât şi în aceea de după al doilea război mondial, odată cu
extinderea cercetărilor arheologice, numismatica a înregistrat progrese
remarcabile atât în ceea ce priveşte formarea la scară naţională a unor
reputaţi specialişti, cât şi în ceea ce priveşte editarea unor instrumente de
lucru şi a unor lucrări de specialitate. Acum au apărut numeroase dicţionare,
lexicoane şi glosare numismatice, bibliografii şi corpusuri naţionale. Ştiinţa
numismatică universală a beneficiat în a doua jumătate a secolului XX de o
serie de specialişti, dintre care cei mai mulţi sunt activi şi în prezent.
În ţara noastră
se poate fixa ca dată de referinţă în apariţia numismaticii anul 1536, când, la
Bruxelles, apare lucrarea Hungaria în care mare umanist Nicolaus Olahus argumenta originea romană a românilor prin
limbă şi prin mărturii numismatice. În secolele următoare moneda a constituit
sursă istorică şi pentru Miron Costin (De neamul moldovenilor) şi
Dimitrie Cantemir (Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor şi Descriptio
Moldaviae). Cu toate acestea nu intră în discuţie un eventual primat al
românilor în domeniu căci în lucrările amintite referirile sunt sporadice,
lipsite de substanţă.
În 1748 Marin
Schmeizel îşi publica la Halle lucrarea Erläuterung Gold und Silberner
Münzen von Siebenbürgen (Interpretarea monedelor de aur şi de argint ale
Transilvaniei), urmată, peste un veac, în 1840, de o altă lucrare, cea a
lui Michad Acknerfi, Die antiken Münzen - eine Quelle der alterer
Geschichte Siebenbürgens (Monedele antice o sursă a istoriei antice a
Transilvaniei).
Tot în
această perioadă, Damaschin Bojinca publică,
în 1832 - 1833 lucrarea despre monedele
romane numită Anticele romanilor iar Mihail Ghica publică în acelaşi an primul catalog
numismatic românesc: Răgazurile mele sau desfătări numismatice.
Pagină din
lucrarea "Coins of the British Comonwealth of Nations", part IV a
numismatului Fred Pridmore
La mijlocul
secolului al XIX-lea preocupările numismatice cu caracter ştiinţific se
intensifică, paralel cu avântul editării documentelor scrise, necesare scrierii
istoriei naţionale. O contribuţie remarcabilă a avut publicistul şi
colecţionarul de monede şi antichităţi Cezar, socotit întemeietorul
numismaticii româneşti. Pasionat colecţionar de monede, în anul 1855 colecţia
sa cuprindea cca 3500 de piese din diverse perioade. Peste zece ani, o bună
parte din ele le va dona Muzeului Naţional de Arheologie creat de domitorul
Al.Ioan Cuza, punând astfel bazele Cabinetului Numismatic al muzeului, cabinet
care funcţionează şi astăzi. În 1868, Cezar Bolliac a iniţiat primul curs
general de numismatică la Universitatea din Bucureşti, urmat de 37 de elevi şi
studenţi.
Perioada e
la începutul secolului XX este deosebit de intensă în domeniul numismaticii.
Astfel, în 1903 se înfiiţează Societatea
Numismatică Română care editează un periodic Buletinul Societăţii
Numismatice Române.
Continuator
al activităţii lui Cezar Bolliac a fost academicianul D.A. Sturza se remarcă prin crearea în 1910 a Cabinetului numismatic al Academiei
Române al cărui fond l-a tot îmbogăţit până la sfârşitul vieţii sale.
Constantin
Moisil, mare
pasionat de numismatică, este numit director Cabinetului Numismatic al
Academiei. În această calitate începe catalogarea, clasificarea şi studierea în
amănunţime a pieselor numismatice aflate în această colecţie. Totodată, sub
egida Academiei Romane, începe editarea unei noi reviste adresate
cercetătorilor în domeniu (Studii şi Cercetări de Numismatică) iar
ulterior creează prima catedră de numismatică la Şcoala de Arhivistică
care funcţiona pe lângă Arhivele Statului din Bucuresti devenind astfel iniţiatorul învăţământului
regulat de numismatică din ţara noastră.